Nuvela este o specie a genului epic, în proză, cu un
sigur fir narativ, urmărind un conflict unic, iar accentul se pune pe
caracterizarea complexă a personajului principal şi nu pe acţiune. Celelalte
personaje prezente în text, puţin numeroase, sunt caracterizate succint, în
funcţie de contribuţia lor în desfăşurarea acţiunii. Cantitativ, nuvela are
întindere mai mare decât povestirea şi este mai scurtă decât romanul.
Opera de faţă aparţine unuia
dintre marii clasici ai literaturii române, Ioan Slavici. Dintre operele sale
în proză (basme, memorii, nuvele, romane), nuvela constituie punctul central,
abordând mai ales teme din viaţa satului.
Titlul acestei scrieri este dat de formula de adresare, formă
de alint, devenită poreclă pe care o primeşte Huţu, fiul lui Budulea, chiar de
la tatăl său în timp ce se afla la cursuri în oraş.
Tema este una socială. Se urmăreşte destinul fericit al unui
personaj aparţinând lumii satului, care are ambiţie şi disponibilităţi
intelectuale deosebite, Mihail Budulea, fiul cimpoieşului din sat.
Ca orice operă epică, „Budulea
Taichii” are un narator, care aici este reprezentat de vocea adultă a unui
personaj, prieten în copilărie cu eroul nuvelei, Huţu. Este deci un
personaj-narator care povesteşte la persoana a III-a când e vorba de Huţu şi la
persoana I în puţinele situaţii în care este vorba de sine însuşi. Pe lângă
protagonistul operei, Mihai Budulea, apar şi alte câteva personaje care ajută
la caracterizarea eroului: Budulea cel bătrân, mama lui Huţu, dascălul satului,
profesorul Wondracek, seca Lenca Liuchici – gazda copiilor-, fetele dascălului
etc.
Acţiunea este destul de întinsă
în timp, dar nu şi în spaţiu. „Budulea Taichii” relatează povestea unui copil
de ţărani, muncitor şi talentat care, datorită bunelor rezultate la învăţătură,
urcă progresiv pe scara socială, devenind mai întâi învăţător, apoi seminarist,
funcţionar bisericesc şi arhivar, pregătindu-se să ajungă episcop. Deşi a pătrunde
în elita societăţii româneşti nu era peste putinţa acestui tânăr, el se
răzgândeşte brusc şi se întoarce în sat ca să ajungă până la urmă protopop şi
să-şi întemeieze o familie.
Acţiunea poate fi prezentată şi
pe momentele subiectului. Expoziţiunea
ocupă o mare parte din subiectul nuvelei: melancolia naratorului-personaj
căruia îi pare bine să şi-l amintească pe Huţu, portretul cimpoieşului din sat
-tatăl lui Huţu, şi îndeletnicirile băiatului. Intriga este reprezentată de prietenia naratorului cu Huţu (dacă
n-ar fi fost prieten cu Huţu, naratorul nu ar fi putut urmări îndeaproape
mişcările acestuia). Desfăşurarea
acţiunii prezintă toate etapele evoluţiei lui Huţu, de la elev, învăţator
şi seminarist, până la posibilitate de a fi episcop. Punctul culminant este dat de renunţarea la căsătoria cu Livia,
Huţu dorind să ajungă monah pentru a deveni mitropolit. Se răzgândeşte însă
brusc şi se întoarce în sat. Deznodământul
este unul fericit: Huţu se căsătoreşte cu Mili, sora Liviei, fiica cea mai mică
a dascălului Clăiţă, şi are un băiat, primul nepot al lui Budulea.
După cum s-a văzut, modul de expunere principal este
naraţiunea, dar ea se împleteşte armonios cu descrierea şi dialogul. În ce
priveşte stilul, figurile de stil caracteristice operelor epice sunt şi ele
prezente. Avem astfel enumeraţii, precum „aşezat, retras şi întotdeauna
înţelept; Budulea Taichii”, repetiţii precum „Mergeam dar totdeauna cu
el, de el ascultam întotdeauna”. Este prezentă şi antiteza, mai ales în
episodul în care se narează prima ieşire în oraş a lui Huţu, spre a fi înscris
la şcoli mai înalte şi se descriu stările sufleteşti diferite ale naratorului,
ale lui Budulea cel bătrân, ale lui Huţu şi ale dascălului Clăiţă.
Prin toate aceste caracteristici,
opera „Budulea Taichii” de Ioan Slavici ilustrează specia nuvelei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu